„Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Prov. 9:10). Dacă este așa, și este, atunci frica de Domnul nu trebuie să fie niciodată temută. Această frică nu este o barieră în calea creșterii, ci un progres către creștere și împlinire veșnică. Dar cuvântul frică are nevoie de clarificare, nu-i așa? La urma urmei, nu spune Biblia: „Dragostea desăvârșită alungă frica” (1 Ioan 4:18)? Ba da.
Deci, trebuie să existe două tipuri de frică.
Un fel de frică este frica care se ascunde de Domnul, care se sperie de El și se îndepărtează de El cu teroare, ca și cum El ar fi problema noastră. Acest tip de frică este păgână, nu creștină. Nu are nimic de-a face cu glorificarea și bucuria lui Dumnezeu. Este suspiciune și resentiment față de Dumnezeu. Evanghelia nu creează această teamă în inimile noastre. Evanghelia ne arată gloria harului lui Dumnezeu în Cristos și ne ridică, siguri și fără teamă, pentru a înfrunta viața cu îndrăzneală, ca bărbați și femei cu un destin etern.
Dacă nu ești în Cristos, te temi de Domnul în toate modurile greșite și nu te temi suficient de El. Biblia îți spune că te confrunți cu „o așteptare înfricoșătoare a judecății și o furie de foc care îi va mistui pe potrivnici” (Evr. 10:27). Dacă nu ești în Cristos, ești adversarul lui Dumnezeu, te îndrepți spre judecată și o meriți pe deplin. Dar El ți-L oferă în mod gratuit pe Cristos ca adăpost al tău.
Ai nevoie de adăpost din multe motive. Iată doar unul: fără Cristos, tu ești tot ce ai. Arthur Allen Leff de la Facultatea de Drept Yale, un necredincios, a spus-o tranșant: „Se pare că noi suntem tot ce avem. Având în vedere ceea ce știm despre noi înșine și despre ceilalți, aceasta este o perspectivă extraordinar de neplăcută; privind în jurul lumii, se pare că, dacă toți oamenii sunt frați, modelul dominant este Cain și Abel. Nici rațiunea, nici iubirea, nici chiar teroarea nu par să fi lucrat pentru a ne face „buni” și, mai rău decât atât, nu există niciun motiv pentru care ceva ar trebui să o facă”.
Dacă nu ești în Cristos, tu ești tot ce ai. Acesta este un lucru de temut. Dar Cristos este un adăpost pentru oamenii care au probleme mai profunde decât își dau seama. Întoarceți-vă la El. Întoarceți-vă la El acum. El vă va primi.
Iată celălalt tip de frică: „Frica de Domnul [ca] începutul înțelepciunii” (Prov. 9:10). Aceasta este o nouă atitudine de deschidere față de Dumnezeu, creată de iubirea Sa. Dacă ești în Cristos, dragostea Sa desăvârșită alungă frica ta de judecată.
Biblia spune: „Frica are de-a face cu pedeapsa, iar cine se teme nu a fost desăvârșit în dragoste. Noi iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:18-19).
Pedeapsa a căzut pe Înlocuitorul nostru la cruce. Noi L-am primit cu mâinile goale ale credinței. Acum suntem sub iubirea lui Dumnezeu. Evanghelia ne eliberează de teama că Dumnezeu, în cele din urmă, ne va condamna oricum. Nimic nu ne va despărți vreodată de dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos, Domnul nostru.
„Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 8:38-39
Noi credem asta și Îl iubim.
Deci, ne temem de Domnul într-un mod diferit. Ne temem că L-am putea întrista pe Cel care ne iubește atât de mult. Această teamă sănătoasă, spune Biblia, este o smerenie care poate fi învățată (Prov. 15:33).
Este deschidere totală pentru a face voia lui Dumnezeu (Gen. 22:12). Este pocăință, întoarcerea de la rău (Iov 28:28). Se traduce prin ascultare simplă, practică față de Cuvântul lui Dumnezeu.
„Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Ecl. 12:13)
Frica de Domnul este un alt mod de a descrie încrederea în Domnul. Dar cuvântul frică adaugă conotații de reverență și admirație. Frica de Domnul este opusul superficialității. Această smerenie nu minte dependența totală de Domnul. De fapt, frica de Domnul este compatibilă cu „mângâierea Duhului Sfânt” (Fapte 9:31). Este un nou simț al realității cu Dumnezeul cel viu (Fapte 2:43; 5:11; 19:17), care ne salvează de la o credință doar teoretică. Această frică este dulce, ținându-ne aproape de Domnul.
Frica de Domnul câștigă, atâta timp cât suntem de acord cu C.S. Lewis că „în Dumnezeu te confrunți cu ceva care este, din toate punctele de vedere, superior ție însuți”.
Dacă credem că putem trăi o singură zi din viața noastră fără să ne plecăm în fața Domnului, să ne supunem înțelepciunii Sale și să apelăm la nesfârșita Sa providență clipă de clipă, ne înșelăm singuri, indiferent de cât de străluciți am fi.
Dar de îndată ce acceptăm că nu suntem cântar, ci suntem cântăriți, că nu suntem cei care dau, ci cei care primesc și că Isus Cristos este cel mai mare expert al universului în toate lucrurile umane, pornim într-o nouă călătorie minunată. Suntem liberi să creștem și să ne schimbăm.
Frica de Domnul este începutul acestei înțelepciuni.
