Bunătatea lui Dumnezeu nu are margini. Ea nu se oprește la greșelile noastre, nu se micșorează în fața slăbiciunilor, nu se termină când noi obosim. Dumnezeu rămâne credincios chiar și atunci când noi nu suntem. Dragostea Lui este o fântână care nu seacă, un izvor care curge mereu, aducând viață și speranță în sufletele noastre.
De la începutul lumii și până astăzi, mâna Lui s-a întins peste oameni cu îndurare. Fiecare răsărit este o dovadă că El nu ne-a uitat. Fiecare respirație este o binecuvântare, un semn că harul Său lucrează în tăcere, dar neîncetat.
Când trecem prin încercări, bunătatea Lui ne poartă. Când rătăcim, ea ne caută. Când ne întoarcem, ne primește cu brațele deschise, așa cum Tatăl și-a primit fiul risipitor. Dumnezeu nu obosește să binecuvânteze, pentru că natura Sa este iubirea — și iubirea adevărată nu are sfârșit.
„Lăudați pe Domnul, căci El este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!” (Psalmul 136:1)
Aceasta nu este doar o afirmație, ci o promisiune. În fiecare zi, Dumnezeu ne dăruiește mai mult decât merităm: pace când meritam pedeapsă, lumină când trăiam în umbră, speranță când totul părea pierdut.
Așadar, să nu uităm niciodată: bunătatea și binecuvântarea Domnului nu depind de vreme, de oameni sau de împrejurări. Ele sunt veșnice, la fel ca El.
